A fost odată ca niciodată un copil fără degete. Înainte să înceapă povestea copilul avusese toate degetele, numai că atâta și le bagase-n gură că i s-a tocit de tot.
Oamenii, în general, profită de toate ocaziile ca să-și bage degetele-n gură. Cu toate astea degetele nu li se tocește. Copilu din povestea noastră, pe de altă parte, nu era om în general, ci un copil cu părinții plecați în străinătate. Și, în această calitate, dezvoltase o sumă de comportamente străine omului în general.
Când a auzit la telefon că nu mai are degete, părinții s-a grabit să-i trimită aparate electronice cu comandă vocală; mai mult, într-un exces de dărnicie, i-a comandat chiar și un roboțel viu din Japonia. Toate aceste lucruri frumoase și comode, gândea toată țara care-l vazuse pe copil la știri, ar fi fost suficiente să-l facă fericit pe orcare copil. Dar, lovitură de teatru, copilu fără degete trăia în mijlocu unei drame. Tras de limbă de o reporteriță mai îndrazneață, copilu a mărturisit de ce are drame:
– Ăăăăăă, a spus, tare mi-ar mai plăcea și mie să mă scobesc în nas.