Toamna mergeam în practică. De obicei la cules de struguri. Uneori, la depănușat de porumb sau la sortat de cartofi. La cules de gogomănele. Într-un an am fost la bumbac. O singură zi.
Era o zi mohorâtă, cu un vânt rece și ascuțit ca briciul. Bumbacul era mărunt și uscat, măciuliile răsunau nefiresc, aproape metalic. Ni s-a explicat cum trebuie cules. Nu ni s-a spus că înțeapă. După un timp — să fi cules vreo șase-șapte litri — am fost chemați la capătul rândurilor și ni s-a dat program de voie. Probabil li se făcuse milă de noi. Câțiva am plecat peste miriști, să explorăm. Am dat peste o bostănărie miniaturală, o brazdă cu pepenași vărgați pentru murat. Din păcate nu erau prea buni. I-am încercat pe toți.
În ziua aia am furat bumbac. Câteva mâini. Altă dată am furat boabe de porumb, în sticla de apă. Furam cu toții, mari și mici, chit că nu aveam nevoie de lucrurile care ne picau în mână. Reproduceam, după puterile noastre, societatea. Educație practică.
