Nu se poate unu fără doi (identitatea se definește în opoziție cu celălalt) și nici doi fără trei (relația se stabilește prin excluderea — sau includerea — terțului). În ultimii ani relația mea cu orașul a fost mediată de sticla unui aparat foto. Aparatul mă scoate din scenă, mă transformă din actor în spectator, în martor. De cele mai multe ori nu e nimic de văzut, de mărturisit. Când se întâmplă totuși ceva, când văd o poză bună, aleg să nu apăs declanșatorul. Poza îmi rămâne în minte, orașul în inimă.
