Mi-am petrecut weekendul cu un manuscris din 1999. A fost plicticos și înduioșător. Aveam 22 de ani, eram la Paris și scriam cu o libertate pe care n-am mai regăsit-o niciodată.
În cei 26 de ani care-au trecut de-atunci am descoperit cine sunt. Lucrurile s-au așezat, viața s-a simplificat (prin simpla eliminare a posibilităților și opțiunilor). Am învățat să am răbdare. Să scriu mai îngrijit. Am îmbătrânit.
În cei 26 de ani care-au trecut de-atunci am pierdut speranțele, dorințele și curajul.
