Acum câteva săptămâni m-am oprit preț de câteva minute să admir un copac uscat din buza Gropii Floreasca. Avea crengi rupte de furtuni și antebrațe amputate. Era neliniștitor, dramatic și frumos ca o fantezie romantică. I-am dat ocol de câteva ori și m-am gândit c-ar trebui să documentez frumusețea copacilor marcați cu punct roșu.
După câteva zile, pe trotuarul din apropiere au fost legate panglici vărgate și agățate hârtii prin care administrația parcurilor îi anunța pe cetățeni că urmează să facă toaletări și-ar fi bine să-și parcheze mașinile aiurea. Am tresărit. Am atins copacul. Părea mort, dar cu plantele nu știi niciodată. Am mai zăbovit puțin, în așteptarea resemnării, și am plecat.
Sâmbătă, când am trecut pe-acolo, era alt soi de frumusețe.
