Mi-am petrecut seara trecută cu o cărticică de Lucian din Samosata. Am petrecut multe seri și nopți cu Lucian de-a lungul timpului, l-am văzut mereu ca pe un predecesor — dpdv stilistic, umoral și umoristic1. Scrierile sale au făcut obiectul lucrării mele de licență. Și al dizertației de master. Și al unui articol care-a apărut în Studii Clasice (numărul in memoriam I. Fischer). Prin cine știe ce făcut, cărticica de aseară provine din biblioteca profesorului Iancu Fischer. Mi s-a lichefiat inima când am găsit-o în anticariat.
Unul din semnele decăderii unei civilizații este înjghebarea de construcții noi cu materiale din edificiile trecutului. Sau încropirea de rafturi șubrede din biblioteci mai vechi. Sau faptul — stupefiant — că Lucian este ignorat.
1 Printre cei care au văzut în Lucian un predecesor (dpdv stilistic, umoral și satiric) se numără Erasmus din Rotterdam, François Rabelais, David Hume (care a murit sufocat de râs în timp ce răscitea Lucian), Voltaire sau chiar Karl Marx — posesorul unei ironii dacă nu spumoase măcar acidulate și înțepătoare.