Vorbeam azi-noapte cu Sânzienele despre credințele românilor și despre prejudecățile etnografilor.
Îmi spuneau că românii nu cred nimic despre ele; că află de la știri ce-ar trebui să creadă, iar materialul știrilor a fost furnizat de etnografi. Studiile etnografice, sugera Sânziana cea mai mijlocie, au ca obiect constituirea corpusului etnografic și starea de sănătate a acestuia. Etnografii știu despre români tot atât cât știu și românii despre Sânziene.
Mai mult decât doar atât, sugera Boran Viandovici, filozof muntenegrean și personaj din altă poveste venit să vadă cum se deschid cerurile, cercetătorii din domenii la fel de vulnerabile din punct de vedere teoretic precum istoria, studiile culturale ori studiile de gen, sunt un soi de etnografi care își proiectează fantasmele interpretative pe ecranul unor societăți moarte sau epoci împăiate. Presiunea academică, ce-i forțează să inventeze abordări noi pentru a avansa în carieră, îi dezghioacă și de bunul simț comun.