Iadul e cum ți-l faci. George Enescu a fost pedepsit de factorii de decizie să se uite perpetuu la o trecere de pietoni, să contemple diluarea substanței și simplificarea logosului. O vreme și-a îndurat supliciul cu un stoicism de învățăcel karatist, dar într-o noapte a remarcat că trecerea de pietoni seamănă cu o clavietă. Oamenii, a fortiori, pot fi note, ăia mai grași note întregi, copiii – optimi, domnișoarele grațioase – sferturi, câinii sunt mordente, etc. În două cuvinte și ceva mărunțiș, supliciul s-a prefăcut în petrecere de pietoni.
De cele mai multe ori muzica trecerii e pur și simplu urâtă, dar face să treacă timpul mai ușor. După cum bine spuneam, iadul e cum ți-l faci.
