Notițele comunicării „Jocurile și jucăriile copilăriei” adresată membrilor mișcării Hiphip; frânturi dintr-un text scris în 1995, când mulți dintre ei nici nu erau născuți.
Aveam un omuleț mic, din cauciuc natural, care nu era o tetină, ci chiar un omuleț pe nume Smiley, pentru că zâmbea tâmp. Îl aruncam în perete, îl mușcam, îi vorbeam, îi sugeam capu'.
Mai aveam și un cățel galben și cu pete negre, care se-ntorcea cu o cheiță de fier, iar cheița intra într-un fier care ieșea din burta cățelului. După ce învârteai cheița, cățelul dădea din coadă și se învârtea de nebun în cerc, de mă și speria. Tot de nebun mă învârteam și io, dar atunci nu mă speriam, ci amețeam.
Alte jucării pe care le mai aveam era mingile, puștile și pistoalele, mașinile, avioanele chinezești, cowboy-ii, indienii, caii lor, titirezii, diferite animale de plastic (mai am și-acum struțu'), ursu' mare și patruped de pluș, și multe altele, de care-o să-mi amintesc mai târziu, cum ar fi cum ar fi vaporu' roșu sau mașina teleghidată pe care încă o am, dar pentru care nu mai am baterii, că, dacă mai aveam, sigur m-aș fi jucat cu ea-n seara asta în loc să stau și să-mi obosesc degetele scriind. Ursu-mi plăcea la nebunie, că puteam să-l călăresc. Și mai aveam și un tanc din tablă, model german, dar nu-l puteam călări. Mă așezam pe spatele lui, al ursului, și-l apucam de urechi și-l făceam să cabreze. Am mai avut și-un leu de cauciuc, dar nu-mi plăcea, așa că i-am venit repede de hac. Ursului, în schimb, i-am rupt botul, adică nu i l-am rupt de tot, ci doar bucata de vinilin roșu de la gură, că mi se părea că scoate limba la mine.
Aveam mai multe mingi, de la cele mai mici, bile de sticlă colorate înăuntru, până la cele mai mari, adică mingea mare de plajă, cu care nu mă duceam la plajă, dar pe care totuși am spart-o. La plajă mă duceam cu colacul, care nu mai știu cum arăta, dar îmi amintesc cum mirosea când îl umflam. Aveam mai ales o minge mijlocie, în culorile curcubeului, care sărea foarte tare și care a ajuns o dată în vizuina lungă și îngustă pe care și-o săpase Laica în vederea aducerii pe lume a progeniturii. Noroc că s-a băgat Nicoleta s-o scoată, și-a intrat toată acolo, și bunica o ținea de glezne.
Puștile-mi plăcea foarte mult, aveam un pistol-mitralieră care făcea zgomot și o carabină care trăgea cu ventuze. Ventuzele le-am pierdut foarte repede. La fel de repede am pierdut și săgețile de la arcul Robin, cumpărat de la Fondul Plastic.
Mașini aveam tare multe, de la o mașinuță mică și neagră, chinezoaică, care mergea singură dac-o dădeai înapoi, până la un oribil camion de plastic, imens, care făcea un zgomot asurzitor și-n care căram nisip – dar care, spre deosebire de camionul lui Alin, nu știa să basculeze. Cu excepția camionului, pe care l-am aruncat, i-am dat toate mașinile unui vecin; asta se-ntâmpla în săptămâna-n care-am învățat să citesc.
Avioane aveam civile și militare, și mai aveam și o rachetă care făcea scântei, da le-am demontat pe toate, piesă cu piesă. Mai aveam și-n model de elicopter, da pe ăsta n-am apucat nici măcar să-l montez, că i-am pierdut componentele.
Îmi plăcea foarte tare să mă joc cu cowboy-ii și indienii, călare pe caii lor respectivi. Îi împărțeam în doo tabere, niciodată amestecați, și îi puneam să se bată și nu interveneam în luptă decât ca să m-asigur de victoria indienilor, care n-a pierdut niciodată în istoria acestor jocuri.
Animalele din plastic era diverse: mai mulți dinozauri (de diferite specii), un măgăruș, un bursuc, un elefant, o girafă, o zebră, un struț (struțu'), o vacă și un porc mare și roz, în care puneam restu' de la pâine.
Vaporu' roșu era din plastic. Puneam în el bețe colorate de plastic (de Marocco), pe post de harpoane, și creioane pe post de diverse alte arme și îmbarcam niște omuleți pe care-i puneam să vâneze animale de plastic și să le jupoaie de blană.
Țin minte că mai aveam un pachet de cărți de „Păcălici”, numai că nu știam să joc.
Aveam și-un joc de cricket, dar am pierdut atât porțile (care era din tablă și cu animale pe ele), cât și bilele și crosele, care era din lemn. Din jucătorii de fotbal cu nasturi mai am unu singur.
Aaaa, să nu uit, pe vremea-n care încă nu exista Windows cu Pinball, aveam un flipper de plastic.
Din nefericire n-am avut biliard, cum avea Cătălin, și nici mașină albastră cu pedale, cum avea Alin. Am avut în schimb leagăn de cumpărat, din lemn și sfoară.
La „frunza” n-am fost niciodată bun.
Aveam și-o lopată albă, de plastic, cu care l-am lovit pe Alin în cap, o praștie și-un pistol automat din țevi de tras cu gornete. Apropo de prăștii, mai aveam și una mică, cu scoabe.
Vara mă întorceam acasă plin de noroi și cu iarbă și pământ în păr, iar iarna înghețat bocnă.
În zăpadă mă jucam mai ales cu mătușa mea: aruncam cu bulgări unu-n altu, construiam omuleți caraghioși, din bolovani rotunzi de zăpadă, unu mare jos, unu mijlociu la mijloc și unu mic sus, pe care puneam o oală cu urechile-n jos și cu fundu-n sus, sub care puneam doi cărbuni, un morcov și o bucată de coajă de copac, mai mulți cărbuni unu sub altu pe bolovanu din mijloc și pe ăla mare, și, în sfârșit, înfigeam o mătură cu coadă în bolovanu mijlociu. Acestor omuleți caraghioși le ziceam „oameni de zăpadă”. După ce un astfel de omuleț era gata, ne uitam la el din toate unghiurile, râdeam și aruncam cu bulgări, ca să-l dărâmăm.
Cu sania mă jucam foarte frumos: mă trăgea fie cineva, fie Haiduc. Haiduc a fost primu' meu câine, mi l-a dăruit bunica, să nu-mi mai fie frică de câini. Că mi-era frică până și de Mureș, un pechinez roșcovan și bătrân.
Mi-am terminat copilăria pe la mijlocul clasei întâi.