De câteva săptămâni trăiesc în Bizanț. În secolul V, pe vremea disputelor hristologice, și în preajma cruciadei a IV-a, pe vremea nefastei dinastii a Anghelilor și a constituirii Despotatului de Epir. Trăiesc acolo cumva interesat, pentru că am luat în serios gluma despre peripețiile sfântului Ignotie, dar de fapt e o călătorie de plăcere, asezonată cu lecturi din Viețile sfinților.
Tot de câteva săptămâni simt miros de tămâie și piele de pe cotorul Bibliei și gust de vin de împărtășanie. E liniște. Când intru în Palat e o liniște de catifea, care stinge orice sunet. Când mă așez în vreo strană din lemn de nuc că să-mi trag sufletul ascult un alt soi de liniște, prezența cristalină a unei absențe, puțin neliniștitoare, ca atunci când zgomotul unor pași încetează brusc și definitiv. Este penumbră.
De câteva săptămâni trăiesc în penumbră.
