Duminică m-am trezit în zori și am plecat la pas prin cartierul Floreasca, un loc încântător și suficient de straniu încât să-l folosesc drept decor pentru o serie de povești.
Aveam un sentiment de nepotrivire cu lumea și un vechi aparat de fotografiat, automat (Nikon D200), cu un obiectiv și mai vechi (Nikkor 55mm f/2.8 Micro).
Am mers pe străzi pe care le bat adesea, prin parcul Verdi, pe malul lacului Floreasca. Am băut apă de la izvorul din parcul Garibaldi.
Am întâlnit oameni și căței, se jucau cu niște mingi de tenis; erau veseli, cu excepția unui Beagle care se ținea deoparte și lătra ursuz către biserica Sf Sofia, de unde se-auzea preotul. Am întâlnit bătrâni în costume de baie și tineri în echipament de alergare. Am întâlnit albine melifere, ciori, pisici și porumbei și plante de toate felurile.
Am întâlnit un cap de manechin, îl vizitez de câte ori ajung în zonă, mi-e drag, l-am împrumutat puțin într-o poveste.
M-am întors acasă pe la 10 jumate. Se făcuse cald, copacii se dezbrăcau de coajă. Am păstrat sentimentul de nepotrivire cu lumea.
