Ienăchiță Văcărescu
Șade-n poartă la Dudescu,
Cu ciubuc de diamant,
Capot roșu îmbrăcat,
Cu anteriu de atlaz –
Moare doamna de necaz,
Cu hanger de corasan.
În rădvanul aurit,
Cu tot coșul poleit,
Ocolit de ciodohari*,
Tras de patru armăsari†
Trece, de și-l mai privește,
Că cu foc îl mai iubește.
Ienachiță stih îi face,
Că domniței mult îi place,
Stih cu libov înfocat
Și-o dezmiardă-n lăudat.‡
Ienăchiță Văcărescu era un epicureu și jumătate. Avea gusturi alese și, spre deosebire de noi, avea și mijloace pentru a-și ostoi mai toate dorurile.
Versurile de mai sus erau cântate de lăutarii Bucureștiului spre finele secolului al XVIII-lea; doamna la care fac referire este Zoe, soția lui vodă Moruzi.
Înainte vreme, orice domn cu o brumă de respect de sine făcea serenade și purta hanger la brâu. Și brâu. Hangerul lui Enăchiță, care apare și in portretul făcut de Anton Chladek, va fi fost din oțel de Khorasan (o regiune din Iran). Oțelul ăsta semăna cu cel de Damasc, avea nervuri (neregulate) pe suprafața lamei, care-i dădeau un aspect somptuos, mai potrivit pentru paradă decât pentru apărarea onoarei.
Hangerul meu, pe de altă parte, e făcut dintr-un oțel grosier. Este un cuțit kukri din Nepal. Legea nu-mi dă voie să-l port la brâu. De altfel nu port nici brâu. Îl folosesc în treburi casnice inofensive și lipsite de glorie.
În episodul următor o să fac, poate, serenade.
PS Domnul din poză nu este Enăchiță. E cineva cu care mi-ar fi plăcut să mă împrietenesc (tabloul se găsește la MNaR).
* Ciodoharii erau slugile lui vodă; cântecelul sugerează că Moruzi se făcea că nu vede idila dintre epicureu și Zoe Doamna.
† Dacă țin bine minte, o lege a vremii spunea că doar vodă avea voie cu mai mult de 2 cai înaintea rădvanului.
‡ Am cules versurile din Ovidiu Papadima, Anton Pann — Cantecele de lume si folclorul Bucureștiului, București, Editura Academiei, 1963