În copilărie, pe durata unei vacanțe de vară, am fost explorator. Mă prefăceam că iau înălțimea soarelui la amiază (visam să am un sextant), măsuram distanțe pe hartă cu un compas, calculam dupa scara hărții și converteam rezultatul în leghe, făceam provizii de apă și alimente în funcție de itinerar, escale și previziuni atmosferice. Spre finele lui iulie străbătusem deja Pacificul. Când am ajuns în Aleutine am inventat un joc nou, care combina Ținutul blănurilor și Vulcanul de aur de Jules Verne.
Aveam un vapor de plastic, roșu, cu aspect de remorcher încăpător. I-am înfipt în punte două bețe, arborele mare și arborele mic, la provă i-am înfipt un bețigaș în chip de bompres – care era catargul meu favorit – și i-am facut niște vele dintr-un caiet cu file dictando. Apoi, mulțumit, am început să-l echipez cu un pumn de creioane și câteva croșete (să am cu ce să vânez balene, urși sau elani). Am adăugat pesmeți, carne sărată, butoaie mari cu apă și butoaie mici cu esență de rom și am ridicat pânzele. Au urmat niște săptămâni minunate, în care am vânat, jupuit și măcelărit toate jucăriile cu aspect animal. După ce am strâns suficiente provizii (blănuri și carne sărată), am plecat către Oceanul Înghețat, unde am dat peste un vulcan care erupea o lavă din aur topit. Nu știu ce-am făcut cu tot auru-ăla.
