Michel Houellebecq, Melatonină, Paris, 2022
Prin acest roman, îndrăgitul autor francez ne îndeamnă la o nouă reflecție asupra noastră și a lumii în care trăim. Declinând aceeași tematică a căutării unei ieșiri dintr-o nevroză insuportabilă și imposibil de conținut, Houellebecq ne pune față în față cu inadecvarea noastră la univers și ne arată că esența lumii dezolante în care trăim are gust de aspirină.
Eroul care ne ghidează în această reflecție este Armand Pitou, înalt funcționar, specialist guvernamental în resurse umane. Abia instalat în funcție, Pitou își propune să crească productivitatea bugetarilor francezi. Negociază cu sindicatele, se consultă cu specialiști din mediul privat și cu profesori din marile școli comerciale, organizează mese rotunde la care invită patroni sociopați din Korea de Sud, se dă de ceasul morții, dar este pus în fața evidenței că resursele umane nu pot fi exploatate eficient. Epuizat, își ia un an sabatic și se retrage în casa părăsită a bunicilor din Louroux-Bourbonnais, un sătuc din Auvergne. Se-apucă să restaureze gospodăria, fără prea mult spor sau talent. Se împrietenește cu brutarul satului, cu poștașul și cu Père Mollard, un bătrân hâtru care se ocupase cu producția artizanală de brânză. Cei patru se întâlnesc săptămânal să joace tabinet și canastă.
Retras în capătul său de lume, Pitou dă semne că se întremează. Duce o viață patriarhală, se culcă cu găinile și se scoală cu cocoșii, mănâncă bine și bea corespunzător și simte că renaște. Își dorește să-i facă părtași la bucuria acestei renașteri pe toți bugetarii și se întoarce la Paris. Dar, pe măsura trecerii zilelor, productivitatea îi scade. Se întoarce în Auvergne, revine la Paris, pendulează, caută, își frământă pumnii în palme și mintea-ntre urechi. Apoi, în timpul unei discuții cu Père Mollard, are o revelație de-o claritate zdrobitoare: marele vinovat pentru productivitatea scăzută a bugetarilor este lumina albastră. Cu ochii pironiți în telefoane și televizoare, bugetarii consumă filme de categoria B, pornografie, știri false, publicitate. Își pierd somnul, își uită gândurile, își dau speranțele pe promisiunile vane ale reclamelor și-ajung să muncească pentru acționarii băncilor. Bugetarii, și oamenii în general, au nevoie de melatonină.
Potențialul distopic al dorinței unui maniac de a face lumea mai bună este imens. Partea a doua a romanului este dedicată realizării acestui potențial. Dar să mă opresc aici, ca să nu vă țin prea mult în fața ecranului. Somn ușor.
