Am fost puși în fața talentului pur în școala primară. În clasa a doua sau a treia, nu mai țin minte, la ora de muzică. Tovarășa învățătoare voia să vadă câte parale facem și dacă poate aduna suficiente pentru un cor. Ne-a pus să cântăm, pe rând, ce știam mai bine. Ne ridicam și scoteam sunete de vioară dezacordată chinuită de un arcuș uscat. Apoi s-a ridicat Meri. A început să cânte minunat. Cristalin. Angelic. Era pe deplin conștientă de ce făcea, de semnificația versurilor, de fiecare modulație a vocii. Uluiți, am început să râdem ca proștii.
