Arrabal, Înmormântarea sardinei, Paris, Juillard, 1960
Fernando Arrabal, antropolog și scriitor neorealist ce a documentat cu acribie colțișoarele uitate și interesante ale oicumenei, ne propune o carte-document despre obiceiurile pescărești din lumea largă în general și în special din aria de influență a domnitorului Carol Quintul.
Studiul inaugural al volumului este dedicat obiceiului pescarilor olandezi de a dărui primul hering roșu al sezonului regelui sau, după caz, reginei. Regele (sau regina) trebuie să-l consume cu sare și oțet, in fața și spre hazul pescarilor.
Studiul care dă numele cărții, „Înmormântarea sardinei”, tratează un obicei spaniol documentat de Fernando Goya y Casal, reputat cercetător al Universității din Salamandra. În Marțea Grasă, de lăsata secului, credincioșii îngroapă o sardină proaspătă în fața vetrei sau a caloriferului. Peste noapte, sardina păcătoșilor capătă un miros pestilențial, ca pedeapsă venită de la Sfântul Augustin, iar nefericiții sunt nevoiți să dea foc casei (de unde și numele de Miercurea Cenușii pentru ziua de după lăsata secului).
Ultimul studiu al volumului este dedicat sacrificiilor umane în diferite comunități pescărești din Mexic și Costa Rica.
Recenzând această carte, utilizatorul Sarra.o de pe GoodReads notează: „I think I read it twice in 2019 but one thing for sure, I will keep on reading it again and again.”, iar José L: „Me encantó. Listo para releerlo otra vez”.