π este un număr irațional și magic. Rostul său pe lume este de a ne convinge că lucrurile au o ordine anume, ca există un sens esențial în spatele haosului fenomenal. Când te gândești la el te simți liniștit. Îți spui că, poate, ai și tu o noimă, dimpreună cu restul ființei. Constantele au adesea darul de a-ți oferi pacea și liniștea; oamenii care n-au habar de asta își caută duhovnici sau merg la terapie.
Având o atare paletă de calități, π ar fi putut să fie o constantă cu nasul pe sus. De pildă așa cum este c, care-și propune să ne-arate cât suntem de limitați, sau g, care ne-amintește că ne vom simți întotdeauna apăsați. Dar nu. π are ceva din umilința vechilor episcopi, și-și vâră coada peste tot: în cana mea de cafea, în fiecare țigară, în toate oalele cu ciorbă, în absolut (potrivit ultimelor măsurători, absolutul este de formă sferică).
