Sunt ispitit adesea de gândul inventării unor expresii fără sens dar cu aparența că ar spune ceva care astăzi (nouă) ne scapă. Dincolo de absurd, ar putea căpăta adâncime în urma reflecției. Le-aș prezenta ca venind dintr-un trecut nu prea îndepărtat sau dintr-o zonă incertă de la limita alterității, în care înțelegi o altă cultură cât să o poți respecta și să te poți amuza pe seama componentelor sale esențiale fără pic de răutate. Recitind fraza anterioară, pot reformula: le-aș prezenta ca venind din Dobrogea copilăriei mele. Ar fi expresii precum acestea: se pricepe ca popa la pomeni; fericit ca un pisoi de șabat; mai surd ca muezinul. Caramele hermeneutice.
