Am conceput o bună parte din postările de aici în timp ce eram sub duș. Sub duș am avut idei de articole, am găsit soluții pentru probleme încâlcite, am depășit blocaje narative, am inventat un curent literar și am scos la iveală un număr fără număr de combinații lexicale de prin cotloanele cele mai prăfuite ale limbajului. Înșiruirea de mai sus e doar ceea ce îmi amintesc.
În timpul dușului, mintea îți aleargă slobodă. Leapădă harnașamentul constrângerilor, se scutură de rațiune, îmbucă umpic de jăratec și își desfășoară aripile de Pegas. Starea de grație a creației.
Ascunsă în miezul acestei stări ideale, problema susceptibilă să invalideze toate beneficiile și să transforme utopia în distopie: uitarea. Libertatea de care se bucură mintea este incompatibilă cu memorarea. Memorarea ar potcovi Pegasul cu plumb și i-ar reteza zborul.
În cazurile fericite reușesc să găsesc tertipuri mnemotehnice. De multe ori însă, rămân doar cu regrete. Unul din motivele pentru care sunt așa de posac.
Dat fiind că nu mai trăim în orânduirea sclavagistă și nu pot beneficia de serviciile unui scrib, și ținând seama de faptul că mașinile și stilourile refuză să opereze sub apă, am ajuns la un compromis. De câte ori am o idee vrednică de a fi scrisă și cu altceva decât cu apă, îmi șterg mâna și antebrațul și scriu cu un creion cu mină HB pe o foaie de hârtie împăturită. Textul acesta reprezintă o mostră.